flow

night view

stop your flow and listen. it’s the underneath voice slowly climbing up your belly, hypnotic like an enchantment or an old curse. stop your thoughts and feel. feeling is the childish disbelief dismounted from the great horse of experience.

NOW let your flow begin. obey and defy gravity and fill your core with the little noises of the nights, the crickets and the blackbird songs, the trees whistling and the moon song of watching and growing the sea from inside the tip of her dust.

all is dust.we are all.

Advertisements

acalmie

aurora verde

abrutizati de prea multi decibeli, strangem din ochi, indiferent raniti de stridenta alarmei unei ambulante, poate cel mai primitiv sunet al animalului urban, ce isi striga suferinta printre carcasele de metal ale locuitoarelor orasului.

mergem cu capetele plecate in bezna cunoasterii, intr-o competitie acerba in care ne etalam ego-urile in care falfaie nume de capitale, in care n-am fost niciodata si poate nu vom fi, si pareri pre-mestecate adunate din uzina colectiva a gandurilor de pripas.

ne miscam corpurile manati de dorinte niciodata maturizate, si de soapte moarte, intre distantele orasului, unde timpul nu mai e al nostru, nici al masinariilor, nici al norilor, ce-si flutura mersul din soare-n-ploaie-n abruptul schimbarii rotatiilor geometriei sacre a pamantului neobosit.

vanam iluzii cu ferocitatea unui muribund ce se agata de viata, incercand sa muscam din pulpa unui sentiment veridic, care fuge si fuge tot mai departe de noi, intre un facebook romance si o limonada cu apa plata.

In timpul asta norii curg.

usor

sky bliss

s-a dizolvat lent, intre dupa-amiaza si seara, insesizabil, fara vreo avertizare prealabila.
abia cand m-am asezat in bratele tale, cu mintea usoara si bratele goale, am observat ca ceva nu mai era la fel. imi simteam venele pustii si emotiile pulsau in ochi. imi venea sa plang de fericire si tristete si dor de nenumit si nestiut si demult aflat.
imi spuneai „baby, ce usoara esti”. si eu zambeam, fiind de acord.
cand luna ma tinea treaza, m-am rezemat de o lumina, nestiind cum sa imbratisez noaptea.
parca lipsea ceva si parca aveam tot.
rezemat de o lumina era si somnul tau fericit pe dreapta imbratisarii mele.
mi se dizolva lumea in bratele tale.
si astfel, leganandu-ma pe o raza de nesomn, am aflat de ce-mi era capul ca un nor

si totul era asa de usor.

@photocredit  http://lori-rocks.tumblr.com/

amprente

cateodata ma gandesc ca sunt plina de amprente. ale tuturor oamenilor pe care i-am vazut, atins, tinut in brate, cu care m-am batut, trecut pe langa, cu care am vorbit, pe care i-am dorit sau urat.

din pantecul mamei pana acum, sunt un colaj. nici serviciile speciale n-ar putea deslusi de unde incepe si unde se termina marea amprenta care sunt.

am in cochilia mintii tot, mirosuri, sunete si nuante imperceptibile, pe care cred ca le-am uitat, mirosurile zapezii, al copacilor seara, al ierbii dimineata, nuanta trilului unei mierle in toiul unei nopti de vara cand imi legan pasii spre casa. amprenta cu amprenta, pielea mea s-a schimbat de mii de ori, imbibata cu toate aceste contacte efemere, iluzorii, dar cumplit de puternice. mi-au legat simturile in amintiri, amintirile au hranit sperante si vise si m-au tras sa-mi intind crestetul spre cer sa ating norii.

si am visat mult, mult. de la rasaritul noptii pana in popasul aglomerat al calatoriilor spre un loc ras-vizitat sau necunoscut.vise si planuri si ambitii si dorinte si nevoi. apoi din nou amprente.

cel mai mult imi plac amprentele serilor de vara, cand stau intinsa in linistea casei si racoarea asternutului. cand, poate, a plouat, si fereastra e plina de mirosurile sevelor proaspete. cand nu visez si doar simt cum se schimba, ca intr-un caleidoscop luminile, si zgomotele, intinsa in linistea corpului meu. intinsa in mine insami ca intr-un pat odihnitor dupa drum lung, singura cu amprentele anotimpurilor rasucite in jurul oaselor.

verile sunt firul meu intins pe care isi pipaie drumul sufletul, pe care iau pulsul vietii mele secrete, muzica mea personala pe care dansez de cum incepe sa bata soarele in fructe, pana spre pargul toamnei catifelate ce inmanuseaza caldura la poalele copacilor umbrosi. e de fiecare data un nou inceput si de fiecare data o continuare. desi altii, mereu canta aceleasi mierle si aceiasi greieri, desi alta, raman aceeasi, intr-o continua intalnire cu mine insami, spre freamatul norilor.

franturi de rasarit

Image

zece sunete imi gadila urechea dreapta. casca se hraneste prin firul lung si negru, cantecul se strecoara in venele mele, inima bate mai tare, picioarele freamata, si se impiedica in concretul parchetului.

zece lumi s-au stins intre pleoapele mele, alte noua s-au trezit, cu a zecea clipind printre franturi de soare si trilurile pasarilor de la ceasurile 5 ale unei dimineti pierdute ce-si cauta zeii rastigniti in carurile de foc ale constelatiilor apuse.

pamantul isi asterne umbrele pentru soarele ce-si invarte palaria, praful sclipeste in falia de lumina rasfranta pe mana mea, plamanii aspira cu nesat lumina, praful si frunzele verzi.

timpul se sparge in scantei multicolore, se tese de unul singur in hamacul suspendat intre planete si nove si leagana un gand bizar inspre fereastra deschisa ce-si revarsa noaptea pe asfaltul umed si tacut, si isi umfla panzele cu o noua zi croita din pulpana mantiei luceafarului,ascuns in scoica rapita de pe o plaja indepartata.

zece sunete zumzaie in urechea mea stanga, se preling spre degete si se agata in perdeaua zilei ce nu stie ca s-a sfarsit, ce a uitat ca a inceput, franta pe pervazul verii