mecanica urbana

conductorul de tren anunta urmatoarea statie cu intonatia DJ-ului de la nunta care sopteste conspirativ numele blues ului pe care sunt invitate sa danseze perechile –“Urmeaza statia..Jiului”.  ma opresc din citit si zambesc.  cateva pagini mai incolo ma uit la panoul din statia in care am oprit, cu neincrederea miopului care nu si-a dat seama cat de repede a trecut timpul, si care vrea sa fie sigur ca literele afisate nu-l pacalesc.inca un sfarsit de zi.

orasul e linistit. frigul si zapada pot face asta.  trec pe langa magazinul invizibil – nu-l gasesc niciodata deschis, deci e ca si cum n-ar exista. e reconfortant, totusi, sa stiu ca intr-un moment mai fraged al zilei, cand s-ar ivi o solicitare urgenta – de tipul lipsei hartiei igienice – magazinul pazeste orizontul limitrof blocului.

cafeaua de dimineata este unul cele mai placute ritualuri pe care mi le pot imagina. mai ales cand nu e fix dimineata si nu imi dicteaza nimeni si nimic ce sa fac in continuarea trezirii.

pe masa pe care poposeste cana este si o punga de covrigei cu susan. cele mai mici seminte de susan pe care le-am vazut in ultimul an, pe orice.  cele de pe covrigii de la metrou sunt uriase comparativ.  imi imaginez o auditie pentru semintele de susan, multe, micute, sfioase, in fustite colorate,cu bentite cu buline si posetute de mana,  uitandu-se dintr-o parte, lung, la o samanta inalta, lunga, pe tocuri, care clipeste netulburata.  samanta pe tocuri sigur a fost luata la prepararea covrigilor.

la covrigi e mereu coada dimineata. un sir lung pazeste ghereta, cam in orice statie de impact ai fi.  mi se pare surprinzator acest metodic matinal, cozile la patiserii si covrigarii. goana dupa (pseudo)mancare dimineata e la fel de vitala ca goana dupa trenuri.  e un iures ametitor, molipsitor si incredibil de stupid. acea nevoie de a depasi si de a te inghesui ca sa implinesti termenele limita ale vietii de angajat,  nedormitul 8,  fatidicul 9, sa te strangi in brate cu toti eroii navetisti, sa atipesti pe un scaun pe care ai avut norocul sa-l prinzi dintr-o statie mai libera, sa incerci sa-ti faci un mic spatiu in care sa citesti in echilibristica, sa musti dintr-o merdenea si sa scuturi faramele de foetaj de pe haine din cand in cand, sa spargi linistea celui de langa tine cu muzica data la maxim, sa te simti prea sictirit ca sa te intereseze cine se uita, prea adormit ca sa-ti pese cate statii mai sunt, sa fii zen si sa zambesti in marea de fete posace. sunt multe zile in care nu te poti sustrage mecanicii urbane. prea prins in ea, uiti cat de important este sa te detasezi.

nu recomand entorsele, dar au avantajele lor. mergand mai incet, am putut privi mai atent, un exercitiu silit, aducandu-mi aminte de unul autoimpus cand am mers pe jos spre Universitate intr-o zi si ma uitam la toti oamenii fara expresie, adormiti, nu doar la propriu, care nu erau prezenti in ce li se intampla, in ce faceau, cum mergeau.

blanc.gol.vid. dar pe fast forward. pana la sfarsitul zilei cand relaxarea data de oboseala si incrancenarea termenelor limita dispare intrucatva, iar oamenii migrand prin pasaje spre case, se reintorc un pic la ce simt in prezent, bucurandu-se de ziua trecuta (!) dandu-si voie sa fie mai linistiti. de ce sa te bucuri ca e vineri ? inseamna doar ca te bucuri de risipa tuturor celorlalte zile in care ai trait degeaba, de pe o zi pe alta.

mecanic.

Advertisements

Dazzle Razzle me

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s